Mirosul florilor de tei reprezintă un soi de mașină a timpului pentru mine. Și mă duce cu gândul la cei mai importanți doi oameni din viața mea, care nu mai sunt: mama și Alexandru. Surprinzător, nu mă doare deloc aroma florilor tei. Doar răscolește două doruri.
La prima inspirație a parfumului de tei, mă duc înapoi în timp, la o seară de vară, cred că era prin 2013 – 2014, poate 2015. Era ultima zi de școală, se terminase acea perioadă din an cu agitația de sfârșit de an școlar, serbări, costume, ședințe cu părinții și predat manuale, nu neapărat în această ordine. Numai o mamă de doi școlari în ciclul primar poate să înțeleagă exact epuizarea adultului de la sfârșitul de an școlar al copiilor.
Pruncii adormiseră, iar mama Ileana cea obosită decise brusc să își ia o bere din frigider (una din cele două, maxim 3 pe care le bea într-un an întreg, ca să se înțeleagă cât de nefiresc este gestul ăsta pentru mine) și să se așeze liniștită pe jos, pe cimentul cald al balconului ars de soare. A doua zi urma să ajungă acasă Alexandru, după câteva luni de lipsă, pe care le resimțeam acut cu toții. Am lăsat loc în sufletul meu bucuriei revederii. Mi-am dat voie să mă liniștesc. Am respirat adânc și-am simțit cum adie vântul, care aducea răcoarea serii de vară, în antiteză cu cimentul cald pe care stăteam. Brusc, s-a așternut tăcerea în minte și în suflet. Toate gândurile s-au oprit. Toată agitația a dispărut. Tot ce simțeam era mirosul florilor de tei adus de vânt, dogoarea balconului și sticla rece din mâna mea stângă. Am inspirat adânc și mi-am dat seama că viața e bună cu mine, cu noi.
La a doua inspirație a mirosului de tei, mă duc și mai înapoi în timp. Într-o copilărie, cred că era pe la mijlocul anilor ’80, când mama era acolo. Una din grijile ei era să avem flori de tei puse la uscat pe ziare, sus pe șifonierul din dormitor. Sincer, nu-mi aduc prea bine aminte când beam ceaiul din flori de tei, dar îmi aduc perfect aminte când mă lua de mână și mergeam la nașa și la nașu, care stăteau pe strada aia din oraș străjuită de-a stânga și de-a dreapta de tei uriași. Îmi aduc aminte de bucuria cu care noi, copiii din curtea nașilor mei și cu mine, încercam să ne cocoțăm în teii uriași și să umplem sacoșele cu miros magic, de copilărie fără griji. Pe-atunci nu știam a înțelege că viața e bună, dar înțeleg acum, când mă plimb pe străzile care miros a flori de tei.
Inspir adânc. Expir. Zâmbesc. Mă bucur că sunt. Mă bucur de ceea ce am. Viața e bună.
#LifeIsGood #LifeGoesOn #ParfumulFlorilorDeTei
