Ileana și fotbalul. Episodul 30.

0
154

Mie îmi plac acreditările astea frumoase, de-aia am venit azi la meci, să mai pun una la colecția din sufragerie 🤪 Toate stau agățate de o margine de bibliotecă. De fapt, sunt agățate de o turtă dulce sub formă de flamingo, care are venerabila vârstă de 5 ani jumate. O să vi le arăt într-o zi, promit 😃

Nu știu dacă mai e nevoie să scriu la ce meci sunt, se vede pe acreditare 😃 De Germania n-are mama buget, da’ aciișa la țara România pot să-i văd pe băiețeii ăștia drăgălași, care au dus echipa națională la Campionatul European după 8 ani. Măcar la un meci de pregătire. P-alea adevărate din Germania o să le văd la televizor. De dragul lor am să beau și câte o bere, să-mi fac norma de 3 beri și pe vara asta. Bine, eu sper să fie mai multe beri și, implicit, mai multe meciuri ale alor noștri 😉 Om trăi și-om vedea.

În episodul 4 din #IleanaSiFotbalul am povestit meciul cu Belarus din preliminariile EURO 2024 și în episodul 20 p-ăla cu Elveția. Ambele s-au jucat pe Arena Națională, numai azi au ales ăștia Ghencea, cred că au vrut să îmi facă în ciudă, c-am făcut aproape 3 ore pe drum, di la Buzău până în sectorul 6 al capitalei 🙄 Nu mai zic că am ajuns la stadion cu 2 ore jumate înainte de meci, da’ măcar am găsit loc de parcare 😃 Totuși, când mă gândesc că pe stadionul ăsta l-am întâlnit prima oară pe domnul Ilie Dobre, îmi mai trece oleacă supărarea c-am făcut 3 ore pe drum.

Aproape am prins imnul de la început! Eram în lift când s-a auzit primul “Deșteaptă-te, române”. La versul al treilea deja ajunsesem la locul meu 😉

Minutul 2. Aproape gol pentru noi. S-a azvârlit portarul bulgarilor peste minge și a dat-o în out. Urmează un corner. Și-atât.
Minutul 4. Galeria strigă “Di-na-mo!” 🤪 Băi, sunt chiar sigură că n-am greșit meciul. Joacă România. Cred că au încurcat ei meciul 🙃 Sau o fi de bucurie că n-a retrogradat Dinamo? Sau a retrogradat? 😂 Să mă lumineze careva, pretty please.
Minutul 9. Și-a revenit galeria. Strigă cu “Ro-mâ-ni-a”. Hai ai noștri! Privesc în jur. Majoritatea jurnaliștilor mănâncă din câte un sandviș. Ca cum s-ar zice, dinner with a view. Așa o fi obiceiul pe stadionul ăsta. Io abia am nimerit liftul și noroc că mi-a adus Vali o apă. Bine, fie, două ape. Am făcut pagubă la protocol.
Minutul 20. Am uitat să povestesc. Fiindcă am fost atentă la joc. Nu am nicio părere, decât că mi-a distras atenția de la scris 😉 Se întâmplă chestii pe teren. Tribunele scandează, aplaudă, se agită. Mingea stă mai mult în careul oaspeților. Nu suntem gazde primitoare, nu prea îi lăsăm la poarta noastră.
Minutul 30. Unul dintre ai nostri trage un șut în mingea aia c-o sete, mai c-a ajuns mingea în sectorul vecin 😂 Ușurel, băiete, că poate mai are careva nevoie de mingea aia.
Minutul 37. Cred că atunci când joacă echipa națională conduita pe teren e diferită față de Liga a II-a. Ăștia la națională nu se tăvălesc pe jos, nu prea își dau la gioale, nu cerșesc lovituri de la 11 metri. Se mai îmbrâncesc ei pe alocuri, dar arbitrul nu prea fluieră. Lasă jocul să continue 😂
Minutul 40. Galeria strigă. Copiii strigă. Publicul aplaudă. Altfel se simte un meci când sunt 15 – 20 de mii de oameni în tribune. Nici nu-mi mai vine să fac vreo caterincă. Stau cuminte și mă uit la meci.
Minutul 44. Aproape gol ai noștri. Mai că mi-am ținut respirația. Speram să intre în poartă…
Mintul 45. Aproape gol și ai lor. Și gata prima repriză.

Începe repriza a doua. Mi-e îmi e somn.

Minutul 50. Mă trezește arbitrul. Fluieră un penalty pentru România. Să dea naiba, ce ratează Man!!! Io am văzut cu amândoi ochii mei miopi cum a apărat portarul bulgarilor. Bine, la cât de anemic a fost șutul pe poartă, cred că și eu apăram lovitura asta. Totuși, flashscore-ul a văzut altceva. Oare ne uităm la același meci? Sau domnu’ de la flashscore are nevoie de o vizită la oftalmolog? 🙄
Minutul 55. Aproape autogol ai noștri. Hai bă băEți, ce naiba faceți?! Dacă mă supărați, îmi iau jucăriile și plec acasă 😔
Minutul 64. Eu casc, ăștia de pe teren încep să joace ca ăia de la Liga a II-a. Li s-a stricat fengshui-ul după ce au ratat penalty-ul. Cred că nu e rost de gol azi… Băi, eu am venit di la Buzău și pierd juma de noapte de somn ca să vad zero goluri?!
Mintul 68. Iar aproape gol pentru noi. Un șut puțin peste poartă.
Minutul 67. Intră pe teren un jucător cu adidași foarte roz. Poate aduc noroc 😂
Minutul 70. Șut pe poartă ai noștri. Fix în brațele portarului bulgar.
Minutul 74. Cred că ăștia ai noștri își păstrează golurile pentru meciul de vineri cu Liechtenstein. Nu vor să le consume de azi 🙃 Mă gândesc serios să o iau din loc. Măcar evităm aglomerația de la final. Voi oricum aflați scorul de pe google 🤪
Minutul 77. Iar aproape gol noi. Ia gata, îmi iau jucăriile și plec îmbufnată.

Am venit plină de elan, plec spre casă fleoșcăită toată 🙄 Poate pe gazon nemțesc merge treaba mai bine. Haide, că vă pupă fata. De pe Ghencea. Hai ai noștri!
#IleanaSiFotbalul

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here