Ileana și fotbalul. Episodul 44.

0
191

V-am zis eu că dacă dă firul ierbii mă întorc pe stadioane? V-am zis! Azi am venit pregătită. Știu cine cu cine joacă și de ce. Ba chiar m-am uitat și pe echipele de start. Că n-am auzit de aproape niciun jucător de pe listele alea, e o altă discuție 🤣 V-am luat prin surprindere, da?! A doua surpriză a serii ar fi să câștige FCSB-ul în meciul cu Olympique Lyon din optimile Europa League. Ar fi o treabă faină, nu? 😃

Ileana și fotbalul. Episodul 44.
Ileana și fotbalul. Episodul 44.

Contrar obiceiului, m-a prins fluierul de început la masa presei, cu tot cu apă cumpărată și mers la baie. În primele 7 minute m-am uitat în jur. La oameni, la galerii, la entuziasmul copiilor. Am ascultat explicațiile taților către fiii lor.

Minutul 7. Un foarte mare “aproape gol” pentru ai noștri. Aproape că m-am ridicat în picioare, deopotrivă cu tot stadionul. Oricum, mi s-a ridicat puțin pulsul.
Minutul 12. Lovitură liberă pentru Lyon. S-a fâsâit faza, spre bucuria tururor.
Minutul 17. Nush ce se întâmplă, dar e cu mult huo. Mai un fault, mai un brânci, trece timpul.
Minutul 18. Un “aproape gol” fabulos pentru ai noștri. Păcat că au ăia portar. N-avea și el treabă altundeva?! Poate la mall, că e foarte aproape?! Nu, că îmi vine și mie să mă ridic să scandez. Nu cunosc versurile, dar aș putea să mă prefac că le știu.
Minutul 19. Iar aproape gol ai noștri.
Minutul 20. Iar aproape gol ai noștri. M-au convins să mă uit cât e pulsul. O sută zece. Na, Vali Mocanu, că au reușit să mă aprindă nițel ăștia de la FCSB, cu trei “aproape goluri” în nici 3 minute 🤣
Minutul 28. Observ cum Olympique Lyon pasează mingea la portarul lor de câteva ori. S-or fi speriat de toate “aproape golurile” noastre.
Minutul 30. Cumva, o minge aruncată în tribune ajunge pe teren. Preț de câteva secunde, pe gazon se află 2 mingii. Suficient cât una dintre ele să intre în poarta noastră. E 0 la 1. Merde și putain, cum ar zice francezu’ 🙄 M-am bosumflat. Eu și celelalte cincizeci și ceva de mii de suflete. Hai că mai avem 60 de minute de joc să reparăm situația.
Minutul 38. Galeria noastră e neobosită 🫶 A lor nici să miaune nu mai are loc.
Minutul 45. Trei minute de prelungiri. Mai mult timp de dat cu huo pentru sufletele astea multe de pe stadion.

Ileana și fotbalul. Episodul 44.
Ileana și fotbalul. Episodul 44.

Minutul 47. Știți, eu n-am venit aici pentru fotbal în sine. Ci pentru oameni. Pentru energia tribunelor și a galeriilor. Pentru momentele alea când tot stadionul este în picioare și își ține răsuflarea. Și nici de data asta nu sunt dezamăgită. E mai grozav decât mă așteptam, trebuie să recunosc 🫶 În general nu țin cu vreo echipă anume, mereu țin cu ai noștri. Și e fain când ai noștri reușesc să facă 50 de mii de inimi să bată la unison și 50 de mii de respirații să se oprească în același timp. Asta chiar e magie ❤️
Minutul 59. Un stadion întreg strigă la unison.
⚽️Minutul 68. Gooool ai noștri!!! În sfârșit a intrat!!!! Bravo mă, Alexandre! Să-ți trăiască ție familia! Mai dai unul până la final? 😃
Minutul 81. Băi, e chiar mișto la meciul ăsta. Mă bucur c-am venit.
Minutul 83. Cincizeci și trei mii douăzeci și opt de spectatori ❤️
Minutul 86. Gol ai lor. Iar. E 1 la 2. Merde x 2. Pfoai. Cincizeci și trei mii douăzeci și opt de respirații s-au oprit în aceeași secundă. Nu-mi mai place de meciul ăsta 🙄
Minutul 89. Iar gol ai lor… Hai că m-am răzgândit. Merde x 3. Punct 🙄

Ca să citez un clasic în viață (Hagi): “o dată îți intră, o dată nu intră”. Nouă ne-a intrat doar o dată. Lor le-a intrat de trei ori 🙄

Vă pupă fata! Hai ai noștri! 💪
#IleanaSiFotbalul

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here