Ileana și fotbalul. Episodul 26.

0
81

Mno, dacă tot se joacă la ceas de seară și se dă drumu’ la nocturnă, chiar nu se făcea să îmi las fizicul să lâncezească în fața televizorului, am considerat că e de un elementar bun simț să mă deplasez pe stadion.

Joacă FC Buzău/ Gloria Buzău cu CSC 1599 Șelimbăr, în etapa a treia a play-off-ulului. În prima etapă a făcut egal cu Corvinul (1-1), iar în etapa a doua a făcut egal cu Mioveni (1-1). Între timp, cred că m-am lămurit ce e și cu play-off-ul ăsta. E a doua bucată de campionat, mai fancy așa, intitulată (ea, bucata) play-off, în care joacă echipele alea pentru care speranța moare ultima și sunt cu gândul la slănină 😂 Adică la promovarea în Liga I. Da’ să știți că mai există și un play-out. E pentru ăia mai tolomaci, care speră să rămână în Liga a II-a și la anu’ și să nu aterizeze în Liga a III-a. Deh, așa e în fotbal, ca-n viață, există unii care câștigă și unii care pierd. Profundă asta, așa-i? À la Hagi, gen 😃

Prima greșeală a fost că am uitat șervețele umede. Eu înțeleg că Buzăul e un oraș prăfuit, pardon deschis 😋 Totuși, masa presei n-a mai văzut o cârpă de praf cam de pe vremea când am venit eu cu șervețele umede în rucsac 🙉

Așadar, azi e o vreme perfectă pentru fotbal. Am auzit eu la comentatorii de la televizor exprimarea asta, am zis să mă dau și eu mare cu ea 🙃 Sunt 24 de grade, soarele încă mângâie blând iarba verde de acasă și jucătorii de pe ea, vântul adie încetișor. Avem mulți spectatori, avem galerie cu steaguri, tobe și vuvuzele, avem speranță la Liga I, mai e nevoie de niște voință din partea alor noștri și de oleacă de fotbal. Nu mult, cât de-o victorie, că de egaluri suntem sătui 😃

Minutul 8. Prima fază care îmi atrage atenția e aia în care domnul Prepeliță pune mâna pe minge. El are voie cu mâna, că e antrenor 🤣
Minutul 14. Sunt ocupată să comunic cu ceilalți Adamești, cu care n-am mai apucat nici măcar 3 mesaje pe wapp să schimb de ceva vreme. Mi se aduce la cunoștință că mai poți scoate omu’ din Buzău, da’ Buzăul din om nu prea. Mă uit la o poză cu cineva (nu spui cine, că io nu dau din casă) care mănâncă niște cartofi prăjiți cu pâine. Zâmbesc și îi dau dreptate 😛
Minutul 16. Prima piedică, primă tăvălire pe gazon, primul cartonaș galben. Fericitul câștigător e nr. 17 de la Buzău, Mihnea Rădulescu. Congrats, man! You did good!
Minutul 19. A trecut mingea pe lângă o poartă, iar domnul Ilie Dobre (care stă câteva scaune mai la stânga mea) se agită. Degeaba, domnu’ Dobre, degeaba! Nu nimeresc ăștia poarta așa ușor.
Minutul 21. Publicul își face simțită prezența. Se agită masele, se dă cu huo, se aud vorbe de duh.
Minutul 23. Pleacă ai noștri cu mult avânt într-un contra atac, dar pe la jumătatea terenului se fâsâie treaba. Bine măcar că au trecut de linia de mijloc. În direcția bună 😏 Trag nădejde că vor ajunge aproape de poartă, data viitoare.
Minutul 25. Ocazie pentru oaspeți. Domnul Prepeliță țopăie energic pe marginea terenului, domnul Dobre ridică vocea, spectatorii fluieră. Seamănă a atmosferă de stadion. Am prima dilemă: de unde vine nr. 1599 din denumirea celor de la Șelimbăr? Să mă lumineze și pe mine careva, plz 🙏
Minutul 33. Mi-aș dori să pot comunica telepatic cu jucătorul nostru care, în apropierea porții, a pasat mingea unui jucător din echipa adversă. Bă băEți, noi tre să dăm mingea tot la ăia în roșu, nu la ăia în alb, doh! 😂 Ca să își spele păcatele, execută un soi de pressing (presupun că așa se numește treaba asta în care te tot învârți în careul advers și te chinui să șutezi spre poartă, da’ nu reușești să dai gol).
Minutul 39. Deja mă enervez și eu când îi văd p-ai noștri cum pasează numai înapoi 🙄
Minutul 44. Ăștia trag de timp de zici că-s deja promovați în Liga I. Eu mă plictisesc și mi-e foame. Foarte frumos la meci, mai vin și data viitoare, dar îmi iau și ceva de mâncare, niște semințe măcar 😃 Un spectator cu tolba mai plină de speranță strigă “victorie!”. Jucătorii de pe teren se mișcă în reluare. Pare că s-au plictisit și ei, nu doar eu. Îi salvează arbitrul, fluieră de pauză. Spectatorii (mai mulți decât de obicei) huiduie, în timp ce jucătorii se îndreaptă spre vestiare.

Începe repriza a doua. În tolbele microbiștilor s-a mai găsit niște speranță, aplaudă și încurajează. Bună și pauza la ceva, se reface stocul la speranță. Eu am folosit-o pentru socializare 😃

Minutul 48. Când să mă bucur că se îndreaptă mingea spre un gol, mi-am dat seama că la pauză se schimbă terenurile, deci mingea nu se îndrepta în direcția unui gol pentru noi, ci fusese trimisă tot înapoi, spre poarta noastră 🙄
Minutul 51. Iese nr. 5 de la noi, intră nr. 69. De ce l-au mai băgat, dacă tot l-am schimbat după câteva minute? Nu-nțeleg.
Minutul 54. Cade secerat unul dintre ai noștri. Stadionul huiduie. Arbitrul ignoră pe toată lumea. Practic, al nostru s-a împiedicat de-al lor. Arbitrul are dreptate, vă zic io, am fost atentă la fază și aveam și ochelarii la ochi. Șterși 😃
Minutul 58. Cartonaș galben pentru nr. 30 de la noi, Alexandru Dandea. Stăm bine cu cartonașele, păcat că nu se pun pe tabelă, în loc de goluri 🙄
Minutul 62. Hai, că își iau și ăilalți un cartonaș galben. BăEți, cartonașele nu țin locul golurilor! Noi am venit aciișa să vedem goluri, nu cartonașe! Cartonașe ne putem face și singuri, acasă, dintr-o cutie de pantofi, ceva 🤣
Minutul 70. Execută ai noștri un corner. Aproape s-a terminat cu un gol. Aproape! S-a supărat domnu’ Prepeliță, scoate doi, bagă pe alții doi. Cu forțe proaspete, să sperăm.
Minutul 74. Încep ai noștri să joace niște fotbal. Hai că poate vine și golul. Publicul aplaudă și încurajează, galeria scandează, bate în tobă și flutură steagul.
Minutul 78. Cel mai frumos moment al meciului de până acum: mingea de pe teren ajunge peste gard, iar doi băieței trag două șuturi cu poftă în ea. Măcar ei să se bucure că dau cu șutul în minge, dacă ăia 22 de pe teren n-o fac 🙄 Publicul și-a pierdut răbdarea, s-a ajuns la momentul în care se strigă “de-mi-si-a!” 🤭 Reacție previzibilă.
Minutul 80. Intervin ăia din public la care încă mai există niște speranță. “Hai Buzău!” se aude. Și niște aplauze.
Minutul 82. Corner pentru ai noștri. Aproape gol și de data asta.
Minutul 83. Aproape gol și pentru oaspeți. Se termină faza cu un corner pentru ei. Nerăbdător, jucătorul lor șutează înainte sa fluiere arbitrul 😃 Bis la corner. Se înfige unul dintre ai noștri cu capul în minge și trece pericolul de la poarta noastră.
Minutul 89. Singurul care mai are energie este domnul Ilie Dobre. Ah, și spectatorii care încep să plece, fără a uita să mai strige un “huo” în drum spre ieșire 😁
Minutul 90. Ai noștri iar dau mingea la portar. Tot al nostru 😂
Minutul 90+. Partida se încheie apoteotic cu încă un “aproape gol”. Se dă grav cu huo.

Hai, că din cartonaș în cartonaș și din aproape gol în aproape gol, l-am făcut praf și p-ăsta. De meci, zic. Al treilea egal consecutiv. Nu știu cât ne ajută la promovare, dar dacă atât se poate, atât se poate…

Vă pupă fata, de la Buzău! Vă mulțumesc sincer ălora de-ați avut răbdare să citiți până la sfârșit și episodul ăsta. Hai ai noștri!

#IleanaSiFotbalul

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here